Cyberpunk 2077: când mașinăria de marketing distruge brandul

cardul premium

Chiar dacă nu ai încercat vreodată un joc pe PC și nici nu te-a convins copilul (din tine) să cumperi un PlayStation, probabil că ai auzit de Cyberpunk 2077. Un joc care și-a construit faima în 8 ani de așteptare și mister.


Acest „hype”, o stimulare artificială a așteptărilor clienților, este orchestrat de o echipă de marketing profesionistă, care pe KPIs poți să zici că a facut o treabă fantastică. Jocul are imaginea in-game a lui Keanu Reeves, afișe și reclame în zeci de țări și chiar un spot pe TV în România. 


În plus, mii de bloggeri de gaming vorbesc de câțiva ani despre Cyberpunk 2077 ca fiind jocul deceniului. Nu aveai cum să dai greș. Și cum ziceam, pe cifre nu au dat greș. 8 milioane de pre-comenzi, la 60 de dolari licența.


Producătorul CD Projekt Red și-a recuperat costurile de dezvoltare și marketing, estimate la peste 100 mil. dolari. Și atunci care e problema? Ai putea spune că jucătorii au vrut să fie păcăliți și au plătit în avans pentru un vis.


Din perspectiva brandului, dar și a eticii în marketing, cam toate lucrurile au fost greșite. În primul rând, cred că un marketer ar trebui să tempereze așteptările viitorilor clienți. Imaginea acestora despre produs nu ar trebui să fie mult în afara realității. În acest caz a ceea ce oferă un joc.


Ține de etică, dar și de cum alegi să îți poziționezi brandul. O strategie de umflare a așteptărilor poate da rezultate și creează profit, însă bula așteptărilor se sparge la un moment dat.

CD Projekt Red evolutie bursa Cyberpunk 2077

În investiții se spune că e bine să cumperi pe zvon, dar să vinzi pe știre. În acest caz, CD Projekt Red a pierdut vreo 13 miliarde de zloți în doar câteva zile (-33% pe bursa poloneză), înainte și în ziua lansării jocului – 10 decembrie 2020.


Acesta a fost efectul pe termen scurt, iar acționarii au plătit nota de plată a egalizării așteptărilor cu realitatea. Pe termen lung, brandul este cel care va plăti hype-ul exagerat și, cel mai probabil, nu merită câștigul din lansare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cyberpunk 2077: când mașinăria de marketing distruge brandul

de Razvan Enache timp de citire: 1 min
0